Echipa Mentorați 2022

Sunt Lucian Anton si am intrat in acest proiect pentru a ma putea dezvolta personal și a-mi dezvolta abilitatea de a vorbi in public, dar mai ales pentru a-mi găsi vocația spre ce vreau sa devin in viitor. Sunt în clasa a IX-a în Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” Buzau și deoarece sunt la început asta m-a făcut sa aplic și mai mult pentru acest proiect.

Eu sunt Eliza-Ionela Arsenie, am 17 ani, sunt din Buzău, studiez la Colegiul Economic Buzău, pe profilul economic. Obiectivele pe termen scurt sunt acelea de a termina liceul și să intru la o facultate potrivită pentru mine. Am aplicat la acest program din dorința de a cunoaște și alte persoane cu aceeași dorință și determinare pe care le am eu, de a afla povestea mentorului meu și de a fi deschisă la orice altă propunere. Doresc să fiu implicată în acest program 100%, iar la finalul acestuia să știu exact ce vreau să fac pe viitor.

Ma numesc Naomi Mihaela Avram si sunt de la Liceul National Mihai Eminescu, profilul Filo-intensiv franceza si doresc sa invat cat mai multe despre o viitoare cariera. Marketing ul mi-a atras atentia si tot ce inseamna business si economie si de aceea m-am inscris intr-un program care cred ca mi-ar putea oferi aceste informatii.

Sunt Andrei-Vlad Blaga si sunt elev în clasa a XI-a A din cadrul Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Oradea la profilul filologie intensiv franceză/germană. Obiectivele mele pe termen scurt sunt netezirea orizonturilor și acumularea de cât mai multă informație, iar un motiv pentru care m-am înscris, sincer să fiu, este acela de a căuta ajutor pentru a descoperi cine sunt și pentru mai multă încredere de sine.

Mă numesc Elena–Georgiana Bucătaru. Sunt elevă în clasa a- 11-a la Colegiul Economic din județul Buzău, pe profilul Turism si Alimentație.Am decis să mă înscriu la acest proiect deoarece am considerat că în acest proiect mă regăsesc, asta după ce m-am informat destul de bine în legătură cu acest lucru. Sunt o persoană foarte ambițioasă și hotărâtă, de aceea, mi-am propus câteva lucruri pe care eu le consider importante pentru un viitor promițător, am decis să punctez lucrurile care chiar contează pentru dezvoltarea mea, atat intelectuală cât și personală, cum ar fi : să comunic mai mult cu persoanele din jurul meu și să cunosc noi persoane, să mă implic în proiecte și să imi depășesc limitele, să acumulez cât mai multe informații benefice pentru cultura mea generală.

Ma numesc Stefan Ciocan, am 16 ani si sunt pasionat de orice inseamna tehnologie. Am o fire deschisa, calma si imi plac provocarile. In timpul liber citesc biografii ale oamenilor de succes si alte carti de afaceri, iar intr-o buna zi imi doresc sa devin antreprenor.

Sunt Adalia Costea am 17 ani si sunt eleva la Colegiul Național Mihai Eminescu la profilul filologie franceza. Am ales acest program deoarce sunt dornica sa ma dezvolt si sa-mi găsesc drumul in viața si sunt sigura ca acest program împreuna cu mentorul meu ma vor ajuta sa mi îndeplinesc aceasta dorința.

Mă numesc Ștefania Riana Crisan și am 16 ani. Sunt eleva la Colegiul National ,,Mihai Eminescu’’ clasa a X-a, profilul științe sociale. Pe termen scurt, mi-as dori ca la finalul liceului, sa închei cu media 10. M-am înscris in acest program cu scopul de a mă ghida spre facultatea cea mai potrivită pentru mine.

Ma numesc Ștefana Cucu Hastret am 18 ani și vreau sa învăț mai multe lucruri despre mine împreună cu mentorul meu si de asemenea sa îmi pun toate planurile în aplicare.

Numele meu este Maria David, am 17 ani și sunt din Buzău. Sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Economic Buzău pe profilul Economic. În timpul liber îmi place să fac prăjituri, să ascult muzică și să stau cu nepoțelul meu. M-am înscris în acest program pentru a îmi descoperi avantajele competitive și să îmi aleg o carieră pe placul și abilitățile mele.

Sunt Nicoleta Enache si eleva în clasa a XI a la Colegiul Economic Buzău, profil economic. Obiectivele mele pe termen scurt ar fi sa trec cu bine de examenul de Bacalaureat și sa intru la facultate (desi nu stiu inca ce facultate imi doresc sa urmez). M-am înscris în acest program pentru a invata cum sa fiu mai sigura pe mine și pe ce vreau sa fac, dar în același timp si pentru a afla părerile si ideile altor oameni.

Numele meu este Alexia Cristiana Ene și sunt elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Buzău, profil filologie. Una dintre pasiunile mele este să scriu. Reprezint tipologia omului creativ, motivat, prietenos (chiar glumeț), dar și foarte ambițios. Eu consider că acest proiect are rolul de a mă ajuta să progresez în viitoarea carieră pe care mi-o doresc, să primesc siguranța și sprijinul necesar, dar și să mă mențină responsabilă și să fac totul cât mai profesional, fără emoții, dezvoltându-mă într-un mod armonios și plecând pe drumul ales cu un bagaj bogat de cunoștințe.

Mă numesc Daria Gavra, am aproape 17 ani. Sunt elevă în clasa a X-a la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu” din Oradea, la profilul mate-info intensiv informatică. Obiectivele mele pe termen scurt sunt să am rezultate cât mai bune atât la școală, cât și la dans sportiv. M-am înscris în acest program de mentorat pentru a cunoaște oameni noi și pentru a învața cât mai multe lucruri.

Numele meu este Ramona Gavrilă, am 15 ani, si învăț la Colegiul National Pedagogic “Spiru Haret” din Buzău, pe filologie. Despre mine, sunt câteva lucruri simple de spus, sunt o persoana creativa, sincera, prietenoasă și ajut pe orice cu drag, fiind pe filologie, pasiunea mea cea mai mare este scrisul,iar în afara de scris ador tot ce ține de psihologie și autocunoaștere, în viitor dorindu-mi o cariere în ceea ce tine de acest domeniu. Sunt membru intr-o asociație de voluntariat și încerc sa ma implic cât mai mult.  Sunt o persoana dornică sa se implice în toate proiectele care îmi ies în cale și care știu ca ma vor ajuta sa ma dezvolt pe mine însumi, de aceea am ales sa fac parte din acest proiect.

Mă numesc Adelina Mihai, am 17 ani si învăț la Colegiul Economic Buzău, profil de economie. Sunt o persoană comunicativă, deschisă către nou și implicată în tot ceea ce îmi propun ca obiectiv. Îmi doresc sa ajung mai departe decât îmi pot imagina.

Numele meu este Irina-Andreea Necula si sunt elevă la Colegiul Național Pedagogic Spiru Haret din Buzău. Sunt o persoana onestă, mereu îmi argumentez punctul de vedere într-o discuție. Lucrez la acest aspect, dar sunt timidă și uneori îmi este teamă să vorbesc în public, deși mi s-a spus că o fac bine. Obiectivele mele pe termen scurt sunt: să îmi dezvolt abilitățile de comunicare și înțelegere, să aleg ce facultate să urmez si să mă văd la adevărată mea valoare și să nu mă mai subestimez. Am ales să mă înscriu în acest program pentru a învața de la persoane care au reușit în viață și care au experiență.

Sunt Ștefan Nistor și dacă ai nevoie de o mână de ajutor cu un computer, eu sunt persoana potrivită. Iubesc tehnologia și încerc să fiu mereu disponibil pentru ceilalți dacă au nevoie de mine.

Numele meu este Rebeca Oancea, sunt din orasul Buzau si studiez la colegiul Economic, profilul “Economie”. Sunt clasa a XI -a si sunt o fire foarte vesela, silitoare si prefer sa vad mereu partea plina a paharului. Imi place sa citesc, sa ajut oamenii si sa invat lucruri noi.

Numele meu este Andrei Panait, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret“ din Buzău, profil filologie. Obiectivele mele pe termen scurt sunt promovarea examenului de bacalaureat și admiterea la facultate, deocamdată pe aceste 2 obiective mă axez. Sunt două obiective foarte importante din viața unui om. Este momentul în care începe să-și creioneze viața, să facă o schiță asupra a ceea ce urmează să se întâmple cu viața sa. Am ales să mă înscriu în acest program ca să aflu dacă domeniile alese sunt potrivite pentru mine și pentru a-mi extinde aria de informații cu privire la posibilitățile de a avea o carieră în politică sau în lumea dreptului internațional.

Mă numesc Larisa Mihaela Terioiu,am 15 ani și sunt din județul Buzău. Prietenii și familia îmi spun Mimi. Sunt eleva în clasa a IX-a la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Buzău, pe profil pedagogic. Sunt o persoană prietenoasă, iubitoare și îmi plac plimbările.

Ma numesc Darius Uivarosan, am 17 ani si sunt elev in Oradea la Colegiul National “Emanuil Gojdu”, profilul “matematica-informatica intensiv”. Sunt o fire sportiva, dornica de cunoaștere, imbunatatire si dezvoltare pe cat mai multe planuri, totodată fiind interesat și de dezvoltare personala. Ca obiective pe termen scurt imi doresc sa aflu cât mai multe informații despre școlile de business din străinătate (Olanda, Italia etc…) dar și despre cele de inginerie civila , un alt subiect care m-ar interesa. Un motiv pentru care m-am înscris în programul acesta de mentorat este dorinta de cunoaștere și imbunatatire pe care o am. Plănuiesc o cariera în management/business, astfel doresc sa colectez cat mai multe informații pe care mentorul meu mi le poate oferi.

Ma numesc Mihai Dragoș Ungureanu. Sunt elev la Colegiul Economic Buzău, și sunt clasa a XI-a. Îmi place sa fotografiez, sa joc fotbal, și sa fac edituri foto. Fac parte din gruparea Peluza Crâng Buzău, galeria care încurajează echipele ce aparțin de Gloria Buzău

Numele meu este Daria-Ioana Vătășelu, am 17 ani și învăț la Colegiul Economic Buzău pe profilul economic. Sunt o fire perseverentă, îmi place să vorbesc în public și să particip la discuții în care se ține cont de părerea mea și din care pot învăța ceva. Totodată sunt destul de emotivă și visătoare.mMă implic în activități extrașcolare din care învăț de fiecare dată câte ceva. Pentru mine fiecare zi este o nouă provocare, o nouă oportunitate de a cunoaște necunoscutul și de a-l înfrunta.