Recomandări

Simona Cojocăriţei – Mentor ediţia 2021

Programul Mentorship for Succes Ediția 2021 la care am participat cu mare interes a fost o experiență incredibilă! Mulțumesc mai întâi prietenei de suflet și profesionistei Dolores Cristescu care m-a recomandat cu obiectivul de a-mi depăși limitele și de a-mi testa know-how-ul ajutând, ascultând și creând o sinergie cu lumea generației Z, generația cea mai globalizată din istorie, hiperconectata și incluzivă, al cărei limbaj înnăscută este tehnologia pe care aș denumi-o Generația Digital. Am avertizat această necesitate de a fi mentorată din adolescență, dar oportunitățile erau mult prea limitante mai ales din cauza credințelor pe care generația mea, de Millennials, s-a bazat într-un moment istoric deosebit.

Mulțumesc Echipei GRASP reprezentată de profesioniste formidabile în gestiunea acestei inițiative, disponibile, atente, sensibile. Ele donează nu numai zâmbete ci o profesionalitate de nivel cu o amprentă deosebită în termeni de problem solving a tinerilor pentru acest program care sper să devină un MUST pretutindeni în România cât și în lume.

Mulțumesc Mentorilor care au pus la dispoziție experiența și profesionalitatea lor, care au știut cum să împartă sugestii, să ne conducă pe un binar necunoscut dar extrem de sfidant și interesant, mulțumită cărora am folosit instrumente noi, utile atât menteelor cât și mentorilor.

Esperiența mea de mentorat cu Delia, o persoană cu un multipotential variegat și divergent, s-a bazat pe un raport bi-direcțional în care ambele am învățat una de la cealaltă gen reverse mentoring și peer mentoring, fapt pentru care noi am creat o relație de amiciție care va fi cultivată în timp. Sunt convinsă că această generație are o viziune mult mai responsabilă, flexibilă și inovatoare față de celelalte, mulțumită atitudinii digitale dar și al opticii de a fi niște life-ling learner care avertizează necesitatea de a aduce un surplus educației instituționale prin acest gen de programe și în special de mentorat.

Indiferent de vârsta și de rolul pe care îl avem în societate, valoarea de a avea un ghid de încredere este indispensabilă, DAR valoarea de a fi un ghid prețios este inestimabilă.

Dacă sunteți pregătiți să fiți mentorati, să ieșiți din sfera voastră de comfort, să creați o aliniere de idei și viziuni, să învățați, să va depășiți așteptările, să evoluați, înrolați-va în cea mai fantastică experiență de creștere personală fără a stă pe gânduri!

Andrei, elev din Oradea, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2021

Programul Mentorship for Success a fost foarte benefic pentru mine. M-a ajutat pe plan vocațional, am întâlnit oameni foarte faini, iar mentorul mi s-a potrivit perfect.

Alexandra, elevă din Buzău, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2021

Cum a fost experiența mea alături de acest program? Excepțională.  Aș recomanda-o ? Cu siguranță. Acest program mi-a oferit posibilitatea să văd anumite situații dintr-o altă perspectivă.  Mentora mea, Oana, m- a îndrumat și mi-a arătat că am toate resursele la îndemână, trebuie să știu doar sa le folosesc.  Oana m-a ajutat să ies din zona mea de confort și să nu-mi fie frică să greșesc.  Prin urmare, acest program te ajută atât pe plan profesional, cât și personal. Tot ce le pot spune noilor liceeni este să îndrăznească cu orice preț  ! Acest program vă va face să cunoașteți o noua latura a voastră!

Mihai, elev din Oradea, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2021

Inspirație, dezvoltare, formare. Acestea sunt 3 cuvinte prin care aș descriere cât mai scurt impactul pozitiv puternic pe care l-a avut asupra mea participarea la programul de mentorat oferit de GRASP Milano. Recomand oricui această experiență deoarece descoperirea unui mentor care te poate ghida la răscrucile la care ajungi este deosebit de folositor.”

Raluca, elevă din Buzău, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2021

Pot spune ca am fost foarte mulțumită și în același timp uimită de program și de rezultatele pe care mi le-a adus. Îl recomand cu multa încredere tuturor adolescenților care au dubii legate de viitorul lor deoarece echipa este foarte bună, înțelegătoare și deschisa tuturor ideilor și nemulțumirilor.

Giulia, elev din Milano, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Am îmbrățișat experiența GRASP în speranța că mă va ajuta și sunt fericită să spun că așa a fost. Consider că dincolo de relația cu mentorul meu Dolores, căreia îi datorez o cunoaștere mai aprofundată a mea si a calităților mele, astfel încât să pot face față lumii muncii cu mai multă conștientizare de ceea ce pot face, atelierul precum cel de “Vorbitul in public” m-a ajutat să înțeleagă frumusețea de a vorbi în fața unui public și modul în care acest lucru poate fi considerat o artă (a fost atât de interesant încât am cumpărat unele dintre lecturile recomandate). Aș dori să mulțumesc echipei de GRASP și, în special lui Dolores, cu care am stabilit o relație de încredere reciprocă și am urmărit ceea ce ar putea fi strada mea, din care primul mare obiectiv de studiu este facultatea de Drept.”

Letitia, eleva din Milano, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Sa nu credeti ca la Milano liceele ofera cursuri de orientare de mare calitate pentru elevii care aspira la universitate. Din fericire, prin comunitatea romanilor din Milano, am cunoscut programul GRASP “Mentorat pentru succes” care a reusit sa umple aceasta lacuna. Cu ajutorul mentorului meu, cu care am facut cateva teste psihologice si de personalitate, am reusit sa identific parti ale persoanei mele care imi erau necunoscute. Aceste aptitudini vor fi cu siguranta “caramizile” cu care voi incerca sa-mi construiesc o cariera universitara la sfarsitul liceului.”


Bogdan, elev din Milano, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Recomand acest program oricărui adolescent care e pregătit sa își pună întrebări dificile. Am ajuns în contact cu un mentor experimentat, care m-a învățat cum să folosesc anumite fenomene sociologice  în avantajul meu si unele trucuri pentru a dezvolta anumite abilitați, am primit sfaturi legate de provocările mele de zi cu zi și am analizat idei de afaceri și opțiuni de educație superioară.”


Mihaela, eleva de la Colegiul Economic Buzau, a făcut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Mentorul este important în viață unui copil , deoarece îl îndruma și îl ajută să își atingă potențialul maxim. Această experiență a fost una foarte plăcută și interesantă, pe care aș repeta-o din nou. Pe parcursul ședințelor, am abordat diferite subiecte, dar cea mai interesantă experiență a fost atunci când eu trebuia sa prezint anumite proiecte, în acele momente pot spune ca am încercat să înving cu adevărat emoțiile.”


Diana, eleva de la Colegiul Economic Buzau, a făcut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

”Experiența mea în cadrul programului de mentorat GRASP, a fost una unică și captivantă pe care cu siguranță aș repeta-o și aș recomanda-o și altor tineri. Prin participarea la sesiunile video realizate special pentru nevoile noastre, am învațat lucruri folositoare, necunoscute până atunci, descoperind totodată oameni dornici de a împărtăși din experiențele lor cu noi. Un program nou pentru mine, în cadrul căruia am avut ocazia să cunosc o echipa de oameni devotați și nu numai. Am avut parte și de sfaturile și de îndrumarea unui mentor minunat, care m-a ajutat sa îmi dau seama ce fel de persoana sunt, ce pot și ce vreau cu adevărat să fac pe viitor. Cu siguranță aș repeta această experiență!”


Mara, eleva din Milano, a facut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Datorita acestui program, si cu ajutorul mentorului meu, Ovidiu, am avut ocazia de a vedea lumea dintr-o perspectiva noua. Ovidiu m-a ajutat enorm sa realizez ca “The sky is the limit”, si ca am toate resursele necesare sa realizez ceea ce imi doresc. Ovidiu m-a incurajat sa imi urmez pasiunea pentru fotografie, si sa nu imi fie niciodata frica de greseli. Sunt extrem de fericita de alegerea mea de a lua parte in acest program, si il recomand oricarui adolescent care este dispus sa iasa din zona lui de confort si sa isi deschide orizonturile. ”


Nicusor, elev de la Colegiul Economic Buzau, a făcut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

” Pentru mine proiectul GRASP a fost și va fi o experiență de neuitat. Pe lângă faptul că din aceasta experiență am invățat multe lucruri noi și am avut oportunitatea de a cunoaște multe persoane, consider că aceste lucruri m-au ajutat atât personal cât și profesional. Recomand cu incredere acest proiect pentru doritori! “.


Catalina, eleva de la Colegiul Economic Buzau, a făcut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

”Experiența GRASP este o oportunitate pentru orice licean care dorește să își dezvolte abilitați pentru a fi o persoană activă in societate . Pentru mine, experiența GRASP a fost , este și va fi proiectul meu de suflet. Am cunoscut oameni minunați alături de care am realizat o mulțime de workshopuri extrem de utile și interesante. Pe lângă atmosfera de familie, care era prezentă permanent intre noi, colaborarea cu cei din echipa GRASP m-a ajutat să imi definesc traseul profesional pe care imi doresc să il urmez.  In concluzie, recomand experiența GRASP oricărui licean care iși dorește să se implice in proiecte de neuitat.”


Ioana, eleva de la Colegiul Economic Buzau, a făcut parte din “Mentorship For Succes Milano” – editia 2020

“Trebuie să  recunosc, m-am bucurat foarte mult să  intru în  proiectul GRASP deoarece vedeam multe oportunități  de formare. De la prima interacțiune cu mentorul meu, Teodora, am simțit că această experiență  o să fie minunată. Relația mea cu mentorul s-a legat foarte repede, ajungând  să ne cunoaștem bine, urmând să lucrăm împreună cu multă  voie bună  mai departe. Teodora mi-a devenit rapid, o prietenă  care mă ascultă  cu mult interes, mă  sprijină  și  are încredere în mine. Discuțiile alături  de ea, au fost mereu frumoase. M-a învățat să  am mai multă  încredere în mine. Ca mentor, m-a îndrumat  în ce domenii cheie aș  putea să  lucrez în viitor,  de ce am nevoie si totodată m-a ajutat să  găsesc rezolvări  la problemele pe care le aveam. Teodora, este un mentor minunat. Ador să  lucrez alături de ea, să  cresc sub ochii ei, și  să ne bucurăm  împreună de reușite.” 


Catalina Postovei, profesor in cadrul Colegiului Economic Buzau

” Ca orice profesor consider că este minunat ca foștii elevi să fie aproape de școală și să participe activ la ”creșterea” ei. De aceea m-am bucurat când anul trecut, în vară am fost contactată de fosta mea elevă Cristina Șerban cu o propunere de proiect. ”Mentorat pentru succes”, un proiect care își propune să aibă grijă de dezvoltarea personală a elevilor dar și de orientarea lor profesională. În toată activitatea mea am considerat foarte importante aceste doua componente ale educației și am încercat mereu să implic elevii în proiecte dedicate. Acest proiect se pliază pe nevoile tinerilor de azi și vine în ajutorul lor. Este la scară mică, deocamdată, dar îmi doresc să ”crească” pentru că este un proiect foarte valoros. Anul care a trecut a însemnat pentru elevii mei multe întîlniri cu mentorii, lansări de carte, workshopuri online, întâlniri cu oameni de cultură. Toate benefice pentru dezvoltarea lor personală. Sunt recunoscătoare pentru parteneriatul cu GRASP Milano, toată aprecierea mea pentru tinerii mentori implicați și sper în continuarea acestui proiect în anii următori.”


Dora Guzu, mentor in cadrul programului “Mentorship For Success” Milano, editia 2020

” Am facut parte din echipa de mentori GRASP din programul „Mentorship For Success” din dorinta de a contribui la parcursul de crestere si dezvoltare a tinerilor romani si de a putea da ceva inapoi tarii care m-a crescut. Ceea ce m-a motivat in mod specific sa ma alatur, a fost dorinta de a ajuta tinerii sa isi clarifice ce parcurs profesional sa intreprinda; genul de ajutor pe care mi l-as fi dorit sa il primesc la randul meu in perioada liceului. Faptul ca am studiat International Management si ca lucrez ca manager la Milano in una dintre cele big 4 ale consultantei, m-a facut sa ma implic direct cu adolescentii cu aspiratii in domeniul economic. Dar bineinteles, pe langa cunostitele profesionale, printre subiectele pe care le-am dezbatut impreuna cu mentee-ul au fost si cele legate de dezvoltare personala, deci cunoasterea de sine si a mediului social in care traim.  Asteptarile mele cand am depus candidatura ca si mentor au fost cele de a ma simti de folos unui tanar roman, dar si sa cunosc alti mentori din comunitatea tinerilor profesionisti romani din Milano si sa petrecem timp de calitate impreuna. Asteptari pe deplin satisfacute. ”


Ovidiu Licsandru, mentor in cadrul programului “Mentorship For Success” Milano, editia 2020

“În 2020 am participat, împreună cu alti 13 profesioniști români stabiliți în Milano, la programul GRASP Mentorship for Success. Încă de la începutul carierei mele profesionale, am beneficiat de o influență pozitivă a mai multor persoane din jurul meu, care m-au ajutat sa evoluez si mi-am dorit mereu sa pot face și eu asta pentru cineva.
Prin intermediul acestui program, am reușit să intru în contact cu persoane la fel de motivate ca mine și împreună am putut ajuta 14 tineri ambițioși și determinati, atat din Romania cat si din Italia, să își contureze și mai clar planurile de viitor în ceea ce privește studiile și alegerea unei cariere.
Mă bucur că am putut face acest lucru și astfel de experiențe îmi dau încredere că împreună putem nu numai sa ne îmbunătățim pe noi înșine, dar și pe alții.”


Dolores Cristescu, mentor in cadrul programului “Mentorship For Success” Milano, editia 2020

“Am participat cu mare plăcere si entuziasm la programul „Mentorship For Success” 2020 propus de GRASP Milano. Am avut avantajul de a beneficia de un program implementat in mod impecabil, echipa organizatoare reușind sa puna la dispuzitia mentorilor sesiuni de briefing si debriefing ghidate de experti in coaching si mentoring. A fost o onoare sa pot impartasi experienta mea personala si profesionala, indrumand si încurajând tanarul mentee sa-si gaseasca propria cale folosing un intrument foarte valoros: intuitia personala. Consider experienta de mentoring o activitate motivanta, atat pentru mentor cat si pentru mentee, doua roluri care se completeaza, dand nastere unei relatii continuative de creștere personala si de profund respect reciproc.”


Oana Lupan, mentor in cadrul programului “Mentorship For Success” editia 2020

“Parca ieri am inceput aventura de Mentorship for Success, asa de repede a trecut timpul. A fost o experienta extraordinara si tin sa multumesc din suflet si sa felicit atat organizatorii cat si mentorii nostri dragi, Adela Vlad, Christian Sholtes si Mirela Oprea pentru pasiunea si dedicarea cu care ne-au pregatit pentru a deveni la randul nostru mentori pe masura programului. Un Multumesc Special Adelei, care a avut o rabdare de fier cu mine, si care prin feedback-ul sau a reusit sa ma ghideze spre un mod mai eficient de a ajunge la rezultatul dorit. Ma bucur foarte mult ca am acceptat sa particip la acest proiect, m-am dezvoltat chiar foarte mult in acest sens, dar prefer sa ma consider un etern “work in progress”. Cum zicea Socrate ” Știu că nu știu nimic, dar știu că pot ști mai mult decât știu.”, drept urmare am decis impreuna cu Maria, mentee-ul meu, sa continuam sedintele de mentoring, transformandu-le in workshop-uri tematice.”


Sabina Dogaru, mentor în cadrul programului “Mentorship for Success” editia 2020

Programul Mentoring for Success a fost o inițiativă foarte interesantă și de SUCCES din partea GRASP Milano. Acest program a reprezentat o provocare pentru mine și mi-a adus multă bucurie, deoarece am reușit să contribui la dezvoltarea personală a unei adolescente. A fost prima experiență de acest gen și consider ca este fantastic sa poți stimula un mentee în a întreprinde noi provocări, in a părăsi zona de confort pentru a-si imbunatati propriile prestatii prin dezvoltarea capacitatilor de care deja dispune. Relația cu mentee-ul meu, Mihaela, a fost bazata pe incredere, seriozitate, respect si multa implicare. Mulțumesc echipei organizatoare GRASP care ne-a sprijinit mult pe parcursul programului prin organizare, sfaturi, intalniri lunare, traininguri cu experți în coaching și mentoring. Recomand acest program tuturor adolescentilor care doresc sa descopere noi perspective și provocări menite să îi stimuleze sa isi aleaga singuri drumul in viata.


Luisa Bunescu

Luisa Bunescu- mentorat Mentorship For Success 2012

“Să aplic pentru programul “Mentorship for Success” 2012 a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat până acum. Acest pas mi-a schimbat viaţa în moduri pe care la momentul aplicării nici nu mi le puteam imagina. M-am înscris în program pentru a găsi un mentor care să mă îndrume cu aplicaţia pentru bursa Fulbright, întrucât doream să mă întorc în SUA pentru un program de masterat. Conform zicalei “fiecare sac îşi are peticul”, “Mentorship for Success” mi-a oferit cel mai bun mentor pe care l-aş fi putut avea. Un mentor nu doar pentru acea aplicaţie, nu doar pentru un an, ci un mentor care continuă să mă inspire şi să mă îndrume în cei şapte ani de când îl cunosc.

Sunt recunoscătoare echipei GRASP pentru mentorul găsit, pentru discuţiile cu el şi sfaturile lui în momente de cumpănă sau pentru răspunsurile oneste atunci când aveam cea mai multă nevoie de ele. Vă recomand cu tărie programul “Mentorship for Success” şi sper să vă găsiţi mentorul pereche aşa cum l-am găsit şi eu pe al meu acum şapte ani. “

Din 2016, Luisa Bunescu lucrează ca şi Policy & Project Officer la Asociaţia Europeană a Universităţilor (EUA) din Bruxelles. Deţine un Masterat în Economie Politică şi unul în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fiind, printre altele alumna programului Young Leaders 2018 al Institutului Aspen România.

Cristina Stan -mentorat Mentorship For Success 2012

“Mentorship for Success was a program that included online mentoring but also face to face workshops. In 2012, I was impressed there were such opportunities in Romania where you could talk with mentors and receive advice, suggestions and strategies for your plans. I remember the Skype sessions with nice people who could share with us experiences meant to encourage us, to help us lay the foundations for our plans. Sharing experiences and learning to see the pozitive side of facts, focusing on solutions when facing problems – these are essential experiences for a young person.  Thank you!”

Cristina’s personal motto “Always improve !” led her from a part-time job in an advertising agency in Romania, where she focused on fashion clients, to becoming a Brand & Marketing Manager, overseeing activities from strategy, to content and social media, media appearances and organising events. Currently Cristina is working for a Romanian Real Estate Developer. In her spare time, Cristina is the official seller of Lammily Doll in Romania, a special doll which changes the perspective of young girls on beauty wordwide.